ANALIZĂ. Încrederea în economie a continuat să se amelioreze în iunie

ANALIZĂ. Încrederea în economie a continuat să se amelioreze în iunie
ANALIZĂ. Încrederea în economie a continuat să se amelioreze în iunie. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 30/06/2020, 01:50
Actualizat: 30/06/2020, 01:52

Datele furnizate de Comisia Europeană indică ameliorarea indicatorilor de încredere pentru a doua lună consecutiv în iunie (după declinul sever înregistrat în aprilie), arată o analiză a Băncii Transilvania.

Evoluția este determinată de depășirea punctului culminant al pandemiei (fapt care a permis relaxarea graduală a restricțiilor) și de resimțirea mix-ului relaxat de politici economice (fără precedent) în implementare în țările membre ale Uniunii Europene începând cu luna martie, potrivit analizei citate de MEDIAFAX.

Astfel, indicatorul Comisiei Europene a crescut pentru a doua lună consecutiv în iunie, cu 8,7 puncte raportat la mai, la 77,2 puncte, cel mai ridicat nivel din martie. În iunie încrederea în economia României a continuat să se poziționeze peste nivelul încrederii în economia Zonei Euro (nucleul dur al Uniunii Europene și principalul partener economic al economiei interne).

Se evidențiază majorarea încrederii în sectorul de construcții: indicatorul a crescut cu un ritm lunar de 12.9 puncte la -17.9 puncte, evoluție influențată de eliminarea graduală a restricțiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare, precum și de perspectiva persistenței la un nivel redus pe termen mediu pentru costurile reale de finanțare din economie (convergența graduală a acestora spre Zona Euro).

Și încrederea în industrie a crescut

De asemenea, indicatorul de încredere în industria României a crescut cu 7.6 puncte lună/lună la -9.8 puncte în iunie (maximul din martie) și s-a situat peste nivelul din Zona Euro, ceea ce exprimă faptul că ramura secundară a economiei se va relansa mai rapid comparativ cu țările din nucleul dur al Uniunii Europene.

Totodată, indicatorul de încredere în comerțul cu amănuntul a consemnat un avans lunar de 6.6 puncte la -13.2 puncte în iunie, situându-se peste nivelul mediu din Zona Euro, expresie a potențialului încă ridicat de dezvoltare din sfera acestei ramuri a economiei pe plan intern.

Nu în ultimul rând, indicatorul de încredere în sectorul de servicii a urcat cu un ritm lunar de 4.7 puncte la -34.1 puncte în iunie, nivel superior celui înregistrat în Zona Euro.

„Ne așteptăm la intrarea economiei Zonei Euro și economiei României într-un nou ciclu (post-pandemie) pe termen scurt (după minimul atins în aprilie, respectiv trimestrul II), perspectivă puternic influențată de amplele măsuri monetare și fiscal-bugetare implementate pe parcursul ultimelor luni, precum și de depășirea punctului critic al pandemiei.

Pentru noul ciclu economic prognozăm o ameliorare cantitativă și calitativă a fluxurilor investiționale pe plan intern, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finanțare, programelor anunțate la nivelul UE și potențialului ridicat de dezvoltare din majoritatea ramurilor.

Totodată, atragem atenția cu privire la oportunitățile acestui deceniu pentru economia României, inclusiv aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Zona Euro”, încheie analiza semnată de Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Măsuri speciale pentru un ministru suedez care are „cea mai ciudată fobie din lume”
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Povestea unui român, printre cele mai enigmatice dispariții din lume. A reapărut brusc după 30...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Senatori americani cer o anchetă privind legăturile lui Elon Musk cu Rusia
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Risipa alimentară poate fi eliminată cu ajutorul câtorva sfaturi simple dar utile
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Noi cercetări contestă rolul materiei întunecate în formarea galaxiilor